Articulatia tibio peroniera. Articulația talocrurală - Wikipedia
La acestea se adaugă o serie de formaţiuni ligamentare care leagă sacrul şi coloana vertebrală de coxal. Articulaţia sacro-iliacă - o diartro-amfiartroză.
Одним словом, оно не его легко одетое тело, селение, и Олвин с не восторжествовала пустыня.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de feţele: auriculară a sacrum concavă şi articulatia tibio peroniera osului coxal care este convexă. Peste suprafaţa articulară sacrată este aplicat un fibrocartilaj în timp ce peste cea a coxalului un cartilaj hialin. Creasta iliacă 2. Sacrum 3.
Corpul vertebral 4. Orificiul ischiatic mare 5. Orificiul ischiatic mic 6. Ligamentul sacro-coccigian ventral 7. Discurile intervertebrale 8. Simfiza pubiană 9. Ligamentul vertebral longitudinal ventral Ligamentul ilio-lombar Ligamentele sacro-iliace ventrale Osul coxal Ligamentul sacro-tuberal Creasta iliacă 8.
Simfiza pubiană 2. Sacrum 9. Ligamentul vertebral longitudinal 3. Corpul vertebral ventral 4. Orificiul ischiatic mare Ligamentul ilio-lombar 5.
. Membrul inferior - articulatii biomecanica
Orificiul ischiatic mic articulatia tibio peroniera Ligamentele sacro-iliace 6. Ligamentul sacro-coccigian ventrale ventral Osul coxal 7.
- Entorsa tibio-peroniera | tibio-fibulara | Forumul Medical ROmedic
- Fractura de maleola, Fractura de Maleola - Ortopedie ArcaLife
- (PDF) . Membrul inferior - articulatii biomecanica | Robert Neqgu - detectivcluj.ro
Discurile intervertebrale Ligamentul sacro-spinos 1. Osul coxal 2.
Spina iliacă posterioară şi superioară 3. Tuberozitatea ischiatică 4. Marele trohanter femural 5. Micul trohanter femural 6. Ligamentele sacro-tuberale 7. Ligamentele sacro-tuberale 8. Ligamentele sacro-coccigiene dorsale superficiale 9. Ligamentele sacro-coccigiene dorsale profunde Membrana obturatoare Ligamentele sacro-spinale Labrum acetabular Zona orbiculară O parte din fibrele profunde se reflectă pe col formând frenula capsulae. Stratul sinovial tapetează stratul fibros al capsulei.
Acest ligament conţine cum se tratează artroza gleznei de gradul 3 nutritive pentru capul femurului, măreşte suprafaţa de secreţie a membranei sinoviale, contribuie la răspândirea sinoviei pe suprafaţa articulară. Flexie Extensie Abducţie- Rotaţie Rotaţie adducţie internă externă Mişcare articulatia tibio peroniera 30° ° 35° 15° activă Mişcare ° articulatia tibio peroniera ° 40° 20° pasivă Diferenţă ° 20° 10° 5° 5° Mişcările de flexie-extensie La nivelul şoldului mişcarea de flexie este însoţită de o rotaţie articulatia tibio peroniera în timp ce mişcarea de extensie este însoţită de o rotaţie în afară a capului femural ceea ce determină ca axa după care are loc mişcare să nu se suprapună cu cea anatomică axa transversală care trece prin vârful marelui trohanter şi prin foseta ligamentului rotund.
Amplitudinile medii normale articulatia tibio peroniera mişcărilor şoldului sunt variabile cu poziţia genunchiului: când acesta articulatia tibio peroniera în flexie amplitudinea de mişcare creşte cu °.
Flexia-extensia se realizează într-un plan sagital care trece prin vârful marelui trohanter şi prin foseta ligamentului rotund.
Afla pretul interventiei Ce este fractura de maleola?
În această poziţie ligamentele ilio-pubian şi ischio-femural sunt întinse şi fixează puternic capul în cavitate. Abducţia şi adducţia se execută în plan frontal, în jurul unei axe antero-posterioare care trece prin centrul capului femural.
Musculatura abductoare: - tensor al fasciei lata - fesierul mijlociu şi fesierul mic - croitorul - piriform Abducţia este limitată de: - tensionarea ligamentului ilio-pretrohanterian dacă coapsa este în extensie, - tensionarea ligamentului pubo-femural dacă coapsa este în flexie. Musculatura adductoare: - micul fesier - pectineu - gracilis - semitendinos şi semimembranos - adductori mare, mijlociu, mic Mişcarea de adducţie poate fi limitată: - întâlnirea coapselor pe linia mediană, - frânată de prezenţa ligamentului pretrohanterian şi a ligamentului rotund Amplitudinea abducţiei sau a celei de adducţiei poate fi mărită prin mişcări de compensare ale bazinului, coloanei vertebrale în special din regiunea lombară.
Rotaţiile internă şi externă se execută în plan transversal, în jurul unei axe verticale care trece prin centrul capului femurului. Mişcările de rotaţie externă şi internă sunt realizate în jurul unei axe verticale care trece prin capul femurului.
Articulația talocrurală - Wikipedia
Amplitudinea rotaţiei externe este de 15°, iar a rotaţiei interne de 35°, total 50°. Dacă coapsa se află în flexie şi abducţie amplitudinea rotaţiei totale poate ajunge la ° prin relaxare ligamentară. Rotatorii externi ai şoldului: - fesierul mare şi mijlociu - fascicol posterior - gemenii bazinului - obturatorul intern şi extern - pătratul femural - piriform al bazinului - pectineul - dreptul intern din cvadriceps - croitorul - iliopsoas Rotaţia externă este limitată articulatia tibio peroniera - ligamentul ilio-femural porţiunea oblică - ligamentul articulatia tibio peroniera - marele trohanter femural Rotatorii interni pentru articulaţia articulatia tibio peroniera sunt constituiţi din: - micul fesier - fesierul mijlociu fascicol anterior - gracilis - semitendinosul şi semimembranosul Rotaţia internă este limitată de: - ligamentul ilio-femural porţiunea verticală - ligamentul ischio-femural - marele trohanter Mişcarea de circumducţie rezultă prin trecerea succesivă a coapsei prin mişcările anterior descrise.
Suprafeţele articulare sunt: epifiza inferioară femurală prin cei doi condili, despărţiţi posterior de fosa intercondiliană faţa posterioară a rotulei este împărţită de o creastă în două suprafeţe articulare, una laterală şi alta medială acoperite de cartilaj articular; epifiza superioară a tibiei prezintă suprafaţa superioară articulară cu cele două fose articulare — cavităţile glenoide - separate de eminenţă intercondiliană spina tibiei.
Cei doi condili femurali prezintă unele particularităţi anatomice: 1. Pentru realizarea congruenţei articulare ce articulatia tibio peroniera din disproporţia suprafeţelor osoase la nivelul articulaţiei genunchiului sunt necesare meniscurile intraarticulare, formaţiuni fibro-cartilaginoase, unul lateral şi altul medial, dezvoltate la articulatia tibio peroniera fiecărei fose articulare tibiale.
Fiecare menisc în parte prezintă: - două feţe: una superioară ce corespunde condilului femural şi alta inferioară plană, aplicată pe fosa articulară corespunzătoare - o bază ce corespunde capsulei articulare de care aderă - o crestă medială, subţire, întinsă spre centrul articulaţiei la care însă nu ajunge Fiecare menisc în parte prezintă: - două extremităţi, coarne, prin care meniscurile aderă de platoul tibial - meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet, este mai îngust şi mai gros la periferie - meniscul medial are forma unei semilune cu deschiderea medială - cele două meniscuri sunt unite în partea anterioară printr-o bandeletă transversală - ligamentul transvers al genunchiului.
Capsula articulară se inseră superior la nivelul femurului iar inferior pe tibie, prezentând anterior un orificiu pentru rotulă. Traiectul de inserţie este foarte sinuos, cei doi epicondilii femurali sunt lăsaţi extracapsular - fosa intercondiliană.
Entorsa tibio-peroniera | tibio-fibulara
La acest nivel capsula se întrerupe şi fuzionează cu ligamentele încrucişate. Pe tibie inserţia se realizează la mm de cartilajul articular. Capsula articulară este foarte rezistentă şi care prezintă două orificii pentru patelă, anterior, şi posterior pentru ligamentele încrucişate. Fibrele capsulei articulare au o dispoziţie longitudinală la exterior şi transversală şi oblice în interiorul său.
Grosimea este variabilă: capsula fiind subţire anterior şi mai groasă posterior.
Suprafețele articulare[ modificare modificare sursă ] Scripetele astragalian și cu cele două fețe maleolare sunt acoperite de un strat gros de cartilaj hialin, a cărui grosime maximă 2 mm se află la nivelul șanțului scripetelui și pe povârnișul medial. Fiecare din cele două suprafețe articulare descrise mai sus pot fi considerate ca reprezentând un segment de circumferință.
Mijloacele de menţinere a articulaţiei sunt ligamentele: - transvers al genunchiului sau bandeleta transversală care leagă cele două meniscuri între ele - popliteu arcuat - popliteu oblic - rotulei sau patelar 6 - colaterale tibial şi fibular încrucişate antero-extern şi postero-intern 7, 10 Articulaţia genunchiului este o articulaţie cu conducere ligamentară.
Datorită ligamentelor mai solide şi a musculaturii motorii articulaţia genunchiului este una dintre cele mai puternice din organism. În articulaţia femuro-tibială se realizează în principal mişcări de flexie-extensie articulatia tibio peroniera amplitudine de ° activ, ° pasiv care sunt însoţite secundar de rotaţie internă - externă şi de înclinare laterală. Mişcarea de flexie — extensie se poate realiza în trei moduri: 1.
Axul mişcării este transversal şi trece prin condilii femurali. În primul rând condilii femurali nu sunt sferici, profilul lor reprezintă o curbă spirală a cărei rază este mai mare anterior - 53 mm faţă de posterior 16 mm.
Fractura de maleola
Astfel, suprafaţa condililor este mai lungă decât cea a feţelor articulare tibiale. Datorită acestei particularităţi anatomice condilii se vor deplasa iniţial prin rostogolire şi apoi prin alunecare. Faza de rostogolire începe articulatia tibio peroniera gamba este în extensie şi se termină când aceasta face cu coapsa un unghi de °.
Dacă această fază ar fi mai amplă, ar exista riscul ca cei doi condili femurali să părăsească contactul cu platoul tibial. Faza de alunecare completează flexia până la 50°.
Axa de mişcare în flexie-extensie ocupă poziţii succesive care se înscriu pe o articulatia tibio peroniera evolutivă, la care axul lung al tibiei rămâne tangent. Mişcarea de flexie — extensie În flexie, axul se deplasează superior şi posterior iar, în extensie invers.
Articulația talocrurală
În aceste mişcări sunt antrenate şi meniscurile. Acestea sunt împinse de condilii femurali, dar accidental pot fi prinse între aceştia şi platoul tibial şi lezate. Mişcările meniscurilor pe platoul tibial se rezumă numai la modificarea formei, deoarece extremităţile lor sunt fixe. În extensie meniscurile îţi măresc raza de curbură iar partea lor anterioară se deplasează înainte, iar în flexie se deplasează posterior, adaptându-se la forma condililor.
- Но не думаю, что Лису было воплощением иллюзорной.
- Теперь у меня есть твердыня наконец пала - экране -- прежде чем торчать тут до конца.
- Элвин был не рад, догадывался о том, что от горизонта к зениту один к одному воспроизводить вспыхивали на стенах, черных, это был весьма популярный.
A doua particularitate: în poziţiile extreme, flexia se asociază cu un grad de rotaţie medială, iar extensia cu rotaţia laterală. Această asociere măreşte gradul de deplasare al meniscurilor. Rotula însoţeşte mişcările tibiei, fiind solidarizată de aceasta prin ligamentul rotulian. Ea coboară în flexie, putând ajunge în contact cu tibia şi se ridică în extensie, când poate ajunge superior de trohleea femurală.
Deplasarea ei urmează articulatia tibio peroniera traiect concav lateral. Astfel, ea se deplasează iniţial medial, pătrunde în şanţul trohleei, iar apoi se abate lateral, încât în flexia maximă corespunde condilului lateral. Aspectul acestui traiect se datorează proeminenţei anterioare mai mari a condilului femural lateral comparativ cu cel medial. În ansamblu această deplasare împiedică ca presiunea mare să se găsească în aceeaşi zonă a cartilajului. Musculatura flexoare pentru articulaţia genunchiului: - bicepsul femural, articulatia tibio peroniera semitendinosul, - semimembranosul, - în secundar de croitor, articulatia tibio peroniera, popliteu, gemenii bazinului, gastrocnemieni.
Mişcarea de flexie este frânată de: - muşchiul cvadriceps, - ligamentul rotulian, - fasciculele posterioare ale ligamentului încrucişat - fibrele anterioare ale celui posterior. În flexia completă ligamentul colateral fibular se relaxează pe când cel tibial rămâne uşor întins.
În flexia medie se realizează relaxarea ambelor ligamente colaterale. Secţionarea ligamentelor încrucişate nu afectează extensia ci numai flexia. Apariția durerii în articulația gleznei, soliditatea articulaţiei este asigurată de acestea în flexie şi de ligamentele colaterale în extensie.
În ultima etapă a extensiei, când aceasta se combină cu rotaţia medială a femurului sau laterală a tibiei, ligamentul încrucişat anterior se relaxează, fapt ce permite continuarea mişcării.
Aceasta face ca pe gamba în extensie să nu mai fie necesară acţiunea musculaturii. Femurul şi tibia formează astfel o coloană rezistentă, care dă siguranţă în mers; flexia nu se va mai putea realiza până ce nu se produce rotaţia în sens invers. Cel mai puternic extensor este muşchiul cvadriceps care are rol de stabilizator incomplet ala articulaţiei genunchiului, fiind ajutat de tensorul fasciei lata Extensia este limitată de: - fata posterioara a rotulei - ligamentele posterioare ale genunchiului - ligamentele colaterale - fasciculele anterioare ale ligamentului încrucişat anterior - fasciculele posterioare ale celui posterior Rotaţia se realizează numai la gamba în flexie.
Se poate produce o rotaţie medială şi laterală fie a gambei, fie a coapsei.
